Cică a fost o dată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti. În sus pe deal, șade o casă, uitată de oameni și de vreme, o minunăție mare care nu ascunde doar ziduri goale, ci povești spuse de mult, niște povești care își caută drumul către urechi și ochi însetați după altădată. O comoară pe care un flăcău și o domniță au readus-o la viață prin focul inimii, iscusința mâinlor și înțelepciunea gândului. Aici, în cerdacul casei, la amiaz', într-o zi dogoritoare de vară ei doi au jurat că vor merge împreună pentru tot restul vieții lor. Cerul i-a îmbrățișat, soarele i-a sărutat, ogoarele i-au vegheat, ploaia i-a alduit, voinicii au dansat. Iară nouă ne-a fost greu să nu visăm și să nu ne închipuim cum în altă vreme, pe meleagurile astea umblau regi și regine, cu a lor coroane și haine țesute cu fir scump de borangic.

Dora și Alex au avut nunta pe care și-au dorit-o și bucuria lor a fost mare cât conacul pe care-l îndrăgesc atât de mult. Iar noi, am trăit și-am văzut-o și pe asta, și-am spus-o din inima plină de recunoștință și admirație pentru dragostea lor. Povestea lor să ne fie cu folos!

Pentru cei interesați de o aventură la conac, începeți prin a da un click aici.