SÂNMARTIN

Lumea copiilor este întotdeauna minunată!... sau cel puțin așa credem cei mai mulți dintre noi. Totuși, sunt copii pentru care viața este un chin. Copilăria lor înseamnă durere, sacrificiu, abuz, LIPSĂ. Pentru unii ca aceștia, împreună cu alți câțiva prieteni care deja se implică regulat în viețile lor, ne-am luat o zi și am încercat să-i facem să se simtă iubiți și apreciați.

Într-o comunitate atât de restrânsă și izolată, ca cea din Sânmartin, câteodată poate ei se simt prinși și încarcerați de propria condiție. Dar mai tragic decât sărăcia și lipsurile pe care le duc zi de zi, sunt visurile strivite și ignorate. Imposibilitatea de a privi mai departe de orizont. Wess Staford, CEO al fundației Compasion International, spunea: “Terrible things can happen when children are considered the lowest priority.”  Poate fiindcă ei reprezintă viitorul, poate fiindcă soarta societății noastre  stă într-un fel sau altul, în mâinile lor. Sau, pur și simplu Dumnezeu îi iubește prea mult ca noi să ne permitem să îi ignorăm.

Așa că am avut onoarea să participăm la o zi de activități pe câmpul comun din sat, ba mai mult am avut onoarea să observăm, să creăm legături, să înregistrăm, să dăm mai departe. În prima fotografie, copiii își aleg nerăbdători o jucărie de la tombolă. Tombolă alcătuită din micile lor "averi". Ca și condiție pentru participare, fiecare dintre ei a trebuit să aducă o jucărie, ceva dulce, sau orice altceva doreau să împartă cu ceilalți copii. Stând în mijlocul câmpului, la ora 17.00, la aproximativ 30 de grade, în căldură și praf, mi-au dat lacrimile observând în depărtare gloate de copii îndeptându-se înspre noi cu jucăriile lor vechi, rupte, murdare, dar atât de dragi că abia le lăsau din mâini. Fără nici un fel de comentariu sau moft veneau liniștiți, puneau jucăria în grămadă (se opreau 1 minut cu privirea asupra ei, ca și cum și-ar lua un rămas-bun tăcut) și plecau mai departe. Impresionant cum sărăcia ține inima unui copil atât de smerită.

                      O T I

walk | NL

Așa cum fiecare om are farmecul lui, fiecare țară încântă prin unicitatea ei. Chiar de la primul pas pe meleagurile Olandei, am fost vrăjiți pentru totdeauna. Am petrecut ceva timp acolo cu ocazia nunții verișoarei noastre, Maria. Chiar dacă Olanda se nu încadrează neaparat printre țările nordice (care, apropo, sunt teritoriile noastre preferate), am fost foarte entuziasmați de ceea ce am experimentat acolo. Și când zic entuziasmați, mă refer la acea mixură de încântare, uimire și totodată dorință de a absoarbe totul cât mai repede și cât mai adânc. Oricum, nu poți călători printr-o astfel de țară fără să rămâi marcat, sau însemnat pentru totdeauna. E foarte greu să te cureți de un astfel de aer. Sau de o astfel de apă (Olanda are 20-25% din suprafața terestră sub nivelul mării, deci o foarte mare parte din aceasta suprafață este acoperită de apă). Apă care strălucește pe la toate colțurile (literal), apă care întreține și dezvoltă locuri pline de copaci și verdeață, apă care dă viață Olandei. Pe lângă bogăția hidrologică și forestieră, am găsit bogăție în sufletele oamenilor, care ne-au primit cu atâta căldură și bunăvoință în casele lor și în familile lor, și mai mult decât atât, ne-au primit în viața lor de zi cu zi. Cred că în esență, asta a fost experiența noastră cea mai semnificativă. Interacțiunea cu oameni atât de civilizați și de liniștiți, de la locul lor. Locul lor, care de obicei este o casă îngustă și înaltă, plină cu bunătățuri de prin secolul al XVIII-lea. 

A N C U + O T I

MacDOG

Acesta este câinele nostru care tocmai a împlinit 1 an. Este un labrador retriever de 35 kg care până ce nu alergi sau te joci cu el, nu are astâmpăr. Cu toate astea atunci când e liniștit iți vine greu să nu îl smotocești. Ne iubim mult, el pe noi si noi pe el.

A N C U + O T I