Mi-e atât de greu să mă adun să scriu trei vorbe despre nunta asta. Nu e o perioadă tocmai bună pentru noi de împărtășit gânduri de fericire. Viața e copleșitoare. Întunericul crește afară. Și la propriu și la figurat. Lumea asta-i la apus, ne-am dus, ne-am dus, vorba cuiva.

Dar apoi, apoi, ni se spune din nou povestea iubiților de Dan și Ale, și ne amintim de ce nu ne interesează de fapt că afară e întuneric sau frig sau bleah. Așa că, hai să nu o mai lungesc și să trecem la povestit. Pe Ale și pe Dan o să-i vedeți în ziua în care inimile lor s-au legat definitiv una de alta. Și deși povestea lor e mult mai lungă și frumoasă decât atât, considerați asta ca un vers frumos dintr-o poezie despre primăvară. Asta este primăvara vieții lor.

Și dacă povestea vă intrigă și vă face curioși, puteți să aruncați un ochi și aici, unde ăștia doi continuă să-și scrie versurile de dragoste către lume.