Cineva zicea o dată că "unirea sufletelor mari nu are limite. Iubirea nu e iubire dacă se schimbă când întâmpină schimbare sau când se pleacă celui care pleacă. O, nu! iubirea-i far aprins oricând." Adevărul e că nu cred în suflete mari. Nu cred în capacitatea omului de a genera ceva bun, cu atât mai puțin orice legat de sufletul său. Cred că atunci când acceptăm Dragostea adevărată, doar atunci suntem capabil să oferim și noi la rândul nostru dragoste adevărată. Atunci sufletele nostre se schimbă pentru totdeauna. Ele încep să iubească după un model îmbunătățit. Capabile de emoții adevărate și trăiri intense, profunde, nobile. Eliberate de egoism.

La unele nunți simțim presiune ca fotografi să producem anumite contexte în care mirii să se destindă și să fie ei înșiși. Să schițeze orice fel de stare sufletească. De parcă noi am fi generatori universali de emoții, și putem scoate din buzunarele noastre tot felul de glume sau replici de suflet care îi poată ajuta pe miri să-și dea seama cât de mult se iubesc, și să arate asta. Dar nu...cu ei totul a fost spontan și...real. Ceremonia religioasă a fost simplă, cu oameni puțini, cu muzică bună, cu chicote și lacrimi, cu Alex punându-i Cristinei în deget verigheta greșită. Cu săruturi furate pe ascuns. A fost cea mai originală și reală ceremonie de cununie la care am participat până acum. Generatorii universali de emoții din noi s-au transformat în captatorii universali de emoții. Ideal, nu? ANCU

Make-up: Mari Lasc